Biscuiti cu spanac si branza
Dragii mei, pentru astazi am pregatit o gustare minunata pentru copii mici,mari si bebelusi.
Tot ce va trebuie:
Pentru aluat:
- 220 gr faina
- 100 gr unt rece razuit
- 10 linguri lapte
Pentru umplutura:
- 60 gr branzica ( eu am folosit urda de capra)
- 100 gr spanac tocat
- 1 ou micut
- 2 lingurite de gris
Pentru aluat, se amesteca cele trei ingrediente si se framanta strangand bine in maini coca, pana se poate forma o bila.
Se baga aluatul in frigider pentru o ora.
Intre timp pregatim umplutura. Daca folosim spanac congelat,il decongelam si il stoarcem putin de zeama. Se amesteca cu branzica, oul si cele doua lingurite de gris.
Dupa o ora, se scoate aluatul din frigider si se intinde cu sucitorul in forma de dreptunghi. Se intinde umplutura si se ruleaza aluatul. Se mai baga la frigider inca 10-20 min (daca aveti timp) pentru a se putea taia frumos.
Se scoate din frigider si se taie felii cu un cutit foarte bine ascutit,fara a apasa pentru a nu strica forma.
Se pun pe tava tapetata cu hartie de copt si se baga in cuptorul preincalzit la 180 grd pentru aprox 30 min.
Pofta buna!
Reteta originala de aici: https://www.flaveur.ro/biscuiti-cu-spanac-si-branza-de-casa/
Comentarii
Trimiteți un comentariu